Not alone

Dacă și tu ai momente când, cu ochii deschiși, uiți ce vezi de fapt și îți imaginezi in loc ce ai vrea să vezi, simțind că totul e posibil și că, de ce nu, lucrurile merg exact așa cum ar trebui, că filmele cu happy end s-au inspirat din realitate și că poți fi și tu o muză, uitând pentru o clipă de realitatea care insistă să pună punct. You are not alone.

Copilul prostuţ din tine

Există unele momente în care chiar şi unui om raţional îi e greu să îşi ignore inima, care pur şi simplu urlă către minte spunându-i că vrea ceva şi că vrea urgent. Mintea ştie mereu că nu se poate. Sau poate nu ştie. Dar ea trăieşte într-o lume tristă, matematică, în care prea puţine lucruri se sfârşesc aşa cum îţi doreşti. E un loc pe care îl numim realitate. Cu toate că ştie, îi este greu chiar şi minţii să ignore copilul prostuţ care face gălăgie în jur. La mine a cedat odată. Şi pentru că eram în realitate, n-a fost mult până când mintea a început să spună "Am avut dreptate...din nou". Dar copilul prostuţ are şi noroc de multe ori. Oare? Noroc a avut. Acum să vedem şi cât durează. Nimeni nu e mai curios să afle decât mintea. Mintea abia aşteaptă ca acel copil prostuţ să crească şi să aibă cu cine vorbi de la egal la egal. Dacă filmele au dreptate, chestia asta e pentru totdeauna. Promit ca dacă va fi aşa, cu ultima ocazie am să vă confirm. M-ar bucura ca măcar 1 persoană care şi-a aruncat ochii pe aici vreodată să rămână cu ceva util. Dacă nu va fi aşa, am să tac, pentru că ştiu că mai există oameni ca mine care au un copil prostuţ pe care vor să îl crească şi nu vreau să îi fac să îl abandoneze. Este târziu, aşa că Bazi is OUT.

Câți dintre voi încă așteaptă o schimbare?

Dacă aş ştii ce se întâmplă aş pune mâna şi aş face ceva.

M-am întors

Sunt aici în permisie. Totul a rămas cum l-am lăsat. Doar praful e diferit față de ultima imagine care mi-a rămas in minte cu locul ăsta. În rest, aceleași fețe. Aceleași întrebări. Aceleași răspunsuri. Poate doar o întrebare nouă și una mare de data asta. Nu știu ce să zic. Poate aflu când mă întorc de unde vin. Până la urmă, cred că ăsta este și motivul pentru care am ales drumul ăsta. Recunosc că nu știu, dar vreau să aflu.

•

Ai grijă ce îţi doreşti căci se poate întâmpla. Cu toţii auzim asta adesea. Nu ştiu dacă o tratăm altfel decât ca pe o simplă vorbă spusă în loc de altceva mai bun. Desigur că am făcut şi eu aşa mereu. Nu vedeam cum ceva ce îţi doreşti aşa mult poate ajunge la un moment dat o povară. Dar ce mint eu...încă fac aşa. E vina mea? Nu ştiu. Cred că nu. Cu toţii ne dorim lucruri. Totul e ca lucrurile să vină la momentul potrivit. Nu mai devreme, căci nu le apreciem. Nu mai târziu, căci nu mai sunt destul.

Nu doar românii

Astăzi, în timp ce stăteam lângă un coleg italian şi de undeva de la o cârciumă se auzeau străpungând nămeţii nişte manele de cel mai prost gust, mi-a trecut prin cap următorul lucru: italienii au manele? Aşa că imediat l-am întrebat pe Antonio: "Băi Antonio, voi aveţi "manele" în Italia?". "E....eee.. Da".

Ei bine, normal că m-am oprit la primul calculator şi l-am pus să îmi arate o "manea" italienească. La urma urmei de acolo a luat naştere cocălăria.

Gata

Odată şi odată vine ziua pe care o doreşti fără să o vrei, ziua pe care o aştepţi dar speri să vină cât mai târziu. Pe mine mă mai despart 5 minute de ea. Nu mi-am închipuit-o niciodată până acum, nu ştiu cum va fi. Dacă ar fi să spun ce simt acum...mă simt ca undeva la mare, singur pe plajă. Nu ştiu să înot şi mai sunt câteva minute până când cineva mai mare şi mai puternic mă va împinge, sigur de faptul că îmi face bine şi că mă va ajuta. De asemenea, simt că parcă visul meu până acum s-a conturat în direcţia zborului. Am mers cât am putut pe nisip, însă în faţă e doar apă. Nu am ce face. Mi-aş fi luat zborul până acum, dar nu am avion. Sper că în marea asta murdară, plină de rechini voi reuşi să înot înapoi la suprafaţă. La urma urmei, nu îmi trebuie un avion. Cred că la final pot zbura şi fără să am avionul meu. În niciun caz nu am să înghit apă. Nu am să mă înec. Am să învăt să înot mai întai, ca să pot să ies la suprafaţă şi la un moment dat să ajung sus.

 You put me on a shelf, 
And kept me for yourself
I could only blame myself,
You could only blame me

And I could write a song
A hundred miles long
Well, that's where I belong
And you belong with me

[...]

You belong with me,
Not swallowed in the sea
Yeah, you belong with me
Not swallowed in the sea

Mulţumesc :) .

Fericirea Antoniei, la naiba!

Astăzi rula pe la TV "melodia Antoniei si a celor de la Vunk" - Pleacă (aparent un hit). Nu o spun cu răutate, e strict părerea mea - nu îmi place. Nu am pretenţii de cine ştie ce profunzime poetică a versurilor, dar parcă "fericirea mea, la naiba", mai ales în felul în care este înterpretat acel pasaj, sună aiurea. Oricum, toată lumea o apreciază, ba chiar văd comentarii gen - iată că artiştii pot face şi o melodie care chiar sună bine în română. Asta înseamnă că sunt în minoritate şi ar trebui să tac, însă e blogul meu şi pot spune ce vreau. Să nu divagăm.

Spuneam că rula astăzi pe TV melodia asta. Sigur că m-am apucat si eu să mă behăi prin casă împreună cu videoclipul - "fericirea mea, la naibaaaa". Mama, de prin apropiere, mă întreabă curioasă: ce-i cu melodia asta veche pe la televizor?

De aici discuţia a evoulat până în punctul în care am ajuns să caut pe Youtube "Tina - Pleacă!". Cică "Tina" ar fi fost o fetişcană care ar fi mers pe la Eurovizion cândva. Am căutat, am ascultat, m-am convins că avea dreptate, am cautat Antonia şi Vunk - Pleacă încercând să văd dacă scrie pe undeva "Cover" sau ceva de drepturi, nu am găsit. Urât, zic eu.

Am descoperit un plagiat? Nu. Din câte văd, melodia aparţine probabil celor de la Vunk. Ba chiar au intepretat-o împreună cu Tina.

Pentru că astăzi primează imaginea, băieţii au găsit o fată mai frumuşică şi au pus-o să cânte cu ei. Melodia chiar nu mai contează. De ce zic asta? Păi nu trebuie să fii vre-un savant ca să îţi dai seama:

Ei bine, iată şi melodia originală, pe care cred că niciunul din cei ce au vizualizat-o pe Antonia până la urmă, nu o cunosc.

Tina - Pleaca!:
http://www.youtube.com/watch?v=2NeESaOULSA

Omul de ştiinţă

Dacă mi-aş dori ceva pe anul ăsta nou, ar fi să nu mai fiu mereu omul de ştiinţă. De fapt mi-aş dori multe, dar cred că în final asta ar fi principala dorinţă. Sunt un om de ştiinţă, unul ratat. Matematic nu am gândit niciodată mai mult de 2 ore. Nu am descoperit vreo teoremă şi nici nu am descoperit vreo specie noua de gândaci. La ce bun? Pe toată planeta asta, sunt vreo câţiva savanţi. Trăiesc modest, printre cărţi tocite şi foi pline cu răspunsuri încă neclare la întrebări pe care le pun 2-3 oameni.

Eu nici măcar un astfel de savant nu sunt. Eu caut mereu răspunsuri la întrebări pe care nu le pune nimeni. Nu pot să merg mai departe fără să întorc totul pe toate părţile şi să caut non-stop nu ştiu ce. Si chiar nu ştiu ce caut. Cred că...un sens. O logică, caut ceva care să lege tot ce se întâmplă. Încerc să completez puzzle-ul, mereu cu multe piese lipsă, pe care nu îmi rămâne decât să mi le imaginez noaptea, în loc să dorm. Cand nici imaginaţia nu poate să umple golul, nu îmi rămâne decât să mă îndrept către celălalt mare savant pe care îl ştiu. Nu vorbesc despre Dumnezeu. Nu pot amesteca freamătul meu zilnic de muritor cu divinitatea. Am un om către care mă îndrept. Nu primesc niciodată răspunsuri. Primesc ceva mult mai important. Gândul că nu sunt singurul. Şi adesea, sfârşesc prin a zâmbi undeva înăuntru. Cineva mi-a citit gândurile.

Ce îmi doresc de fapt? Vreau să rămân omul de ştiinţă. Vreau ca într-o bună zi, cineva să zâmbească şi să îşi spună "nu sunt singurul. Cineva mi-a citit gândurile".